Blog

Cos gunoi birou negru perforat H-26 cm

Recycle Bin

Un comentariu

Au trecut mai bine de două luni de când s-au cules porumbii. Anul ăsta a fost o recoltă mai bună dacă stau să judec după înălțimea grămezii din hambar.

O parte mai puțin plăcută este că, odată cu depozitarea cerealelor, au apărut și rozătoarele. Nelipsitul musafir anual este șoricelul. Am întâlnit deja vreo 4 exemplare până acum, toate la mine în cameră, fără să le fi făcut vreo invitație. Niciodată n-am știut pe unde au intrat și nici cum pot face găuri atât de lungi cu ghighilicile ălea de dinți pe care îi au. Pentru că ne-am văzut cam des, am observat un lucru comun la toți cei care “au pășit pragul” camerei mele.

Îmi plac semințele de floarea soarelui și le consum destul de des. Culmea e că și lor le plac. Tot Nutline din ălea albe, mari și puțin sărate… Arunc resturile la coș, și pentru că ei n-au putut mânca în același timp cu mine, se furișează după ce sting becul sau când fac liniște, către “recycle bin”. Cam așa i-am prins pe toți – în coșul de gunoi, cu excepția unuia după care am aruncat cu un papuc.

Și care e faza cu șoarecii? Răspuns: ne asemănăm bine cu ei… Nu la partea cu semințele de floarea soarelui, ci la locul din care ne hrănim – “coșul de gunoi”, și aici nu mă refer la coșul fizic (deși mai sunt și oameni care trăiesc asta), ci la cel figurat. Ne hrănim cu resturi, cu coji, cu fărâme făcute de alții, cu tot felul de mizerii și ne lăsăm prinși în capcana nefericirii, care ne roade sufletul. Știm că putem mânca liniștiți din hambar, unde nu ne paște niciun pericol, unde este libertate, spațiu întins și hrană suficientă, dar preferăm coșurile micuțe în care ne-am putea găsi sfârșitul…

Biblia (Cartea lui Dumnezeu, cum îmi place să-i spun), e un hambar mare de tot, cu multă hrană, cu diversitate, cu remedii pentru suflet și cu vitamine spirituale, care-ți dau poftă de viață și-ți întăresc sistemul imunitar spiritual, și, totuși, noi fugim la hrana proastă, monotonă, seacă și distrugătoare, care te usucă și te slăbește. Ne hrănim cu compromisuri, cu minciuni, cu gânduri și cuvinte negre față de alții, cu “fericiri de moment”, cu relații de o noapte, cu bani aruncați în vânt după ce-am trudit din greu pentru ei, și cu multe altele așezate de însuși diavolul în coșul lui.

Rămân în picioare doar cuvintele Secerătorului, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu: “Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” Asta e de dorit – Isus – pentru a fi împliniți și sătui sufletește. Nu gunoiul produs de cel rău pe Pământ.

Am o veste proastă… Tocmai am auzit noi pași mărunți și repezi pe lângă locul în care țin coșul de gunoi. Ce tot zic? Nici oamenii nu se învață minte…

1 comentariu

  1. Nelu - octombrie 26, 2017 6:32 am

    … da nici cei cu “paşi mãrunţi”.

    Răspunde

Adauga comentariu