Blog

neputinciosi

Neputincioși

Niciun comentariu

8 cm. Atât măsoară un lat de mână. Am luat o ruletă și mi-am măsurat mâna într-o zi ca să văd ce voia să spună David când cânta că “viața omului e cât un lat de mână”.

2 secunde. Cam atât ține o expirație. Mi-am măsurat timpul răsuflării ca să văd ce zicea David când cânta că “viața omului e ca un abur care se-arată puțintel și-apoi piere”. E Decembrie și aburul se vede bine.

Mă întorceam acasă. După o curbă destul de periculoasă am văzut pictându-se înaintea mea un tablou al disperării. O femeie de 63 de ani întinsă la pământ, soțul ei sprinjnindu-i capul cu piciorul drept, un alt bărbat la vreo 35-40 de ani “înghețat” la volanul uneia dintre mașini, având probabil coloana afectată, fiul celui “înghețat” – un copil de vreo 13-14 ani rănit și în stare de șoc, un șofer care umbla dintr-o parte în alta cu mâinile la ceafă și vreo 3-4 oameni care au oprit să ajute.

Unul dintre cei ajunși cu câteva secunde mai devreme vorbea deja cu cei de la ambulanță. Am mers către domnul a cărui soție zăcea întinsă. O privea neputincios și fără speranță de la 1,65-1,70 metri cât avea în înălțime. L-am rugat să aducă o haină pe care să i-o punem sub cap, timp în care o sprijineam și îi verificam pulsul.

Piciorul drept rupt, pierdere de sânge, inconștiență totală, extremitățile învinețite, puls din ce în ce mai slab și zona pieptului deformată – asta e doar o descriere măruntă.

O doamnă care susținea că e medic s-a apropiat analizând afecțiunile de undeva de după mine. Am întrebat-o ce se poate face, sperând că respirația artificială ar putea fi de ajutor. M-am uitat la chipul din mâna mea, apoi din nou în spate către “doctor”, dar plecase deja… Oamenii sunt buni la vorbe.

Ochii doamnei… Și-acum îi vad, deși au trecut aproape trei luni de la întamplarea nefericită. Întredeschiși, de un albastru stins, pironiți către o singură direcție – cea în care se aflau și ochii mei – drept înainte. Simțeam cum se rărește tempoul inimii ei și înțelegeam că se “termină cântecul”.

Neputincios în fața morții. Așa am fost. Doar mă rugam să facă Dumnezeu altfel, dacă voia. Au ajuns și cei de la ambulanță după vreo 15 minute, dar au putut doar să spună cuvintele alea pe care nimeni n-ar vrea să le audă despre cineva drag: “Doamna a decedat”.

Nimeni nu poate alege când vine ceasul morții. Putem doar să alegem cum ne întâlnim cu ea… Cu Dumnezeu în inimă sau fără El. Pentru unii latul de mână măsoară mai mult, pentru alții mai puțin, dar nu mărimea ci ceea ce-ai făcut cu latul ăla de mână contează. Unii respiră mai prelung, alții scurt și repede, dar nu durata ci viața din suflarea aia contează.

Fă alegeri bune cât mai trăiești!

Adauga comentariu