Blog

Ne uităm la stele

Ne uităm la Stele

Niciun comentariu

“Cătă, hai să ne uităm la stele!”, îmi zicea micuța în vârstă de vreo 4 anișori, în timp ce mi-a cuprins doar vreo câteva degete de la mâna dreaptă. Mă duce așa cale de vreo câțiva metri, apoi ne întindem pe o pătură așezată pe iarba stropită de roua nopții. “Uite una care fuge!”, îmi spune într-un spirit de uimire, ținându-și mâna dreaptă ațintită spre sursa de lumină. Era de fapt un avion ale cărui lumini se vor opri după aterizare. Întinși amândoi pe spate, priveam praful luminos de pe cer. Frumoasă priveliște!

Mi-era dor să mă uit la stele… Trecuse deja o vreme bună de când mă uitam doar la pământ, la străzi și la semnele lor de circulație, la oameni având fiecare universul lui, la construcții, la numere, litere și toate celelalte câte mai sunt sub ochi. Ce dulce revedere… Era nevoie tot de un copil să-mi reamintească de lucrurile cărora nu le-am mai dat atenție. Înțelepți puii ăștia de oameni!

Dumnezeu cunoaște fiecare stea pe nume. Tare, nu? Mai știe și când cade fiecare fir de păr de pe capul unui om. Tot tare. El spune stelelor când să lucească și când să se piardă, stigându-și cu știre lumina. Pământul se învârte tot sub dirijarea Lui, iar soarele răsare și apune doar pentru că El vrea să fie așa. Apa cade din cer și se ridică înapoi tot prin puterea Lui. Tot ce există se ține prin Dumnezeu, iar El ne face favoarea de a ne numi fii Lui. Nemeritat.

De n-ar îndura Dumnezeu apucăturile noastre, n-am mai avea lumină… Cinste Lui!

Adauga comentariu