Blog

PIXNIO-9496

De treabă

Niciun comentariu

Dacă atunci când ești singur nu te bucuri că trenul are o întârziere de 15 minute, când cea pe care o iubești te duce la gară, sfertul ăla de oră e un cadou frumos făcut de CFR.

Am urcat în tren după despărțirea de frumușica mea și mi-am făcut loc pe culoarul aglomerat al trenului spre București. Pentru că drumul până la Constanța e luuung, pentru a doua oară în viață am cumpărat bilet la cușetă.

În același compartiment în care am fost plasat erau deja două persoane: mamă și fiică. Am luat lenjeriile din compartimentul însoțitorului de drum și pentru ele, iar în timpul în care aranjam pe-acolo, n-am putut să nu aud fiica vorbindu-i mamei cam neașezat, nu prea coerent și în propoziții scurte. I se dădeau răspunsuri la fel de scurte, puțin răstite și pe grabă. N-am putut decât să gândesc că, fie Doamna avea probleme, fie Domnișoara. A devenit un pic mai clar când ni s-au cerut biletele și-am auzit cuvintele “beneficiar și însoțitor”.

“Urmează București!”, am auzit din dreptul ușii culisante pe la 8 dimineața. În timpul de strângere a lenjeriilor am schimbat cuvinte cu cele două, începând de la infrastructura feroviară destul de neîngrijită până la cele spirituale.

Doamna m-a întrebat cu ce mă ocup și, după răspunsul meu, zicea cât se bucură când aude muzică de suflet și cum înlăcrimează ascultând-o. Apoi Iasmina, fiica de 33 ani ce avea statura unei puștoaice de 11-12 ani a cutezat să povestească tot într-un stil neașezat de starea sănătății ei – meningită la 1 an și gazdă a diferite boli luate din spital în perioada copilăriei, care au efecte pe viață.

Sunt două lucruri care m-au marcat din discuția noastră, amândouă venind de prin cuvintele mamei. Spunea că, renunțând la slujbă ca s-o poată îngriji pe Iasmina, a văzut că nu se mai interesează nimeni de ea. Replica ei a fost: “Când ești de treabă, toți te-ntreabă.” Bine-a zis…
Învățătura dimineții a fost: “Degeaba te duci la biserică, degeaba postești, degeaba pupi mâna preotului, dacă nu-ți pasă de cel de lângă tine.” Nu știu ei, dar mie îmi pare că are legătură cu “să iubești pe Domnul Dumnezeul tău… și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” M-am uitat la cele două, ele una la alta, apoi ele la mine și Doamna mi-a adresat o nouă replică: “Asta e crucea mea…” Rar mi-a fost dat să fiu salutat așa de un străin la finalul unei călătorii: “Dumnezeu să te binecuvinteze!”

Mi-am luat lecțiile pe ziua de azi. Deocamdată sunt “de treabă”. O să văd cine mai e cu mine când n-o să mai pot face treabă…
Dacă nu învăț să iubesc și să îngrijesc și de alții, sunt praf! Asta e de ținut minte…
Crucea vieții ți-aduce aminte de Dumnezeu…
“Binecuvântați ca să fiți binecuvântați!”

Adauga comentariu