Blog

Catalin Ciuculescu

4 zile si 4 nopti ca om al strazii

60 comentarii

Am vrut sa vad cum traiesc oamenii strazii… Unde stau, ce mananca, unde dorm, cum sunt… Bir si-a dorit sa vina si el… Ne-am tuns amandoi scurt si ne-am lasat barba ca sa putem fi credibili… Sora si cumnatul meu ne-au tuns doar din foarfece si au iesit adevarate “opere de arta”…  Nu ne-am luat nici telefon, nici portofel, nici acte, nici bani, doar 5 lei pe care ii primisem in numele lui Isus pentru ce urma sa facem… Dumnezeu a stat in spate la tot… Datorita Lui citesti asta… M-a invatat si mi-a aratat ca viata nu e ce cred eu… Am trait experiente cum nici nu-mi trecea prin cap… Am sa le povestesc… O sa fie mai lung, dar pentru cine o sa citeasca o sa fie folositor… Incepe…

 

1.

N-am plecat demult… L-am salutat pe Bir… El a apucat in dreapta, eu in stanga… Merg pe strada si nu-mi vine sa-mi ridic capul din pamant… Cand esti prost imbracat te simti inferior… Eu nu sunt “om al strazii” decat de vreo cateva minute si mi se pare apasator… Treci pe langa oameni, te uiti in ochii lor, ei te “scaneaza” incepand de la cap pana la adidasii murdari… Isi pleaca si ei capetele sau cauta cu privirea in alta parte dupa ce vad cum arat… L-am vazut pe unul care “seamana” cu mine… Am trecut de el, dar m-am intors… Avea niste “fierotanii” intr-un carut… L-am intrebat ce face cu ele… Razand, imi raspunde: “Ce sa fac? Le vand.”… L-am intrebat daca pot vinde si eu… “Cum dracu’ sa nu poti”, mi-a raspuns sec si revoltat… Pana si el se uita ciudat la mine… Mi-a spus pe unde le gaseste, unde le duce, cat costa kilogramul de fier si cu cati bani ramane la sfarsitul zilei… 400 de mii, zicea el, apoi mai tragea in piept fumul unei tigari… “Bine”, i-am zis, si-am plecat…

Acum stau intr-un cimitir… M-am uitat la pozele oamenilor decedati si la ce scria deasupra lor… M-a vazut o doamna… S-a uitat in ochii mei si si-a plecat capul apoi… Am trecut pe langa o groapa proaspat sapata… Pe mormanul de pamant zace un pachet de tigari pe care scrie “fumatul poate sa ucida”… Zambesc cu amar in mine si ma plimb mai departe pana la groapa langa care stau acum… Tot proaspata… E adanca… Intunecata… Pare ca-i mai frig in ea decat la suprafata… Carnea e pamant si tot in pamant se intoarce… Sufletul ar trebui sa meaga in Cer… Eh, macar am avut liniste… Ma  duc mai departe… Sunt curios…

Stau pe niste scari reci… Mi-am scos o geaca din plasa de rafie si m-am asezat pe ea… Am trecut acum cateva minute printr-o piata… Ma plimbam printre “bunatatile” expuse… Am iesit din piata si-am dat de unul “ca mine”… Am trecut de el, apoi m-am intors… L-am intrebat ce face… “Ce sa fac? Pe-aici.”… M-a-ntrebat si el ce fac… “Ce sa fac? Ma plimb.”… M-a-ntrebat pe unde stau… I-am zis ca pe afara… “Nu ti-e frig?”, mi-a zis… “Inca nu e asa frig tare“, i-am raspuns…  L-am intrebat daca are izmene… Avea… O pereche… M-a intrebat de unde sunt… Daca mai am frati…

Avea un miros de “prenadez” baiatul, in urma bronzului pe care il inspira dintr-o punga… L-am intrebat ce mananca… Zicea ca mai sunt oameni care mai dau… M-a-ntrebat de ce nu ma duc in strainatate… I-am spus ca mai bine mor in tara decat la straini… “Asa e”, a intarit si el… Zicea ca, daca vreau, pot sa ma duc maine cu el pe “Brancoveanu” sa-mi fac baie…

Din magazinul in fata caruia ne aflam a iesit un altul tot “ca noi” cu o punga alba in mana… “Uite aici, mancati”… A intins-o spre mine… “O-mpart cu el”, i-am spus… “Mananca tu!”, mi-a zis baiatul ce consuma bronz… “Mancati ca e pui… E fain… E cald”, ne-a zis binefacatorul… A plecat… Am scos cele doua bucati de pui si le-am impartit, apoi am plans “instant”… Eu il mai intalnisem pe cel care mi-a dat mancarea… Acum 11 ani, imi amintesc perfect… Incepeam clasa a 9-a la Resita dar trebuia sa schimb un tren in Caransebes… El era acolo pe o banca… Se legana si avea un tic ciudat cu limba… Tot om al strazii era si atunci… Am plans de-am rupt… Atunci radeam de cum facea cu limba, azi am plans pentru binele facut… M-a-ntrebat cel cu care imparteam bucatile de pui de ce plang… I-am spus ca “tot astia ca noi stiu sa faca bine”… Mi-a zis sa nu mai plang… I-am strans mana, i-am zis “ceau” si-am plecat… Dumnezeu e bun…

2.

Dupa ce s-a inserat m-am intalnit cu Bir… Am mancat bucata de pui pe care o primisem in timpul zilei… Ne-am dus in zona caminelor studentesti unde am dat de vreo cativa baieti slab imbracati, care suflau in niste pungi colorate in argintiu… Ne-am asezat pe o chestie din ciment si ne uitam la televizor, prin geamul unui local unde se poate manca… Se uita la meci si unul din baietii care “inspirau” bronz… Ne privea ciudat, ca nu eram de-ai locului… L-am intrebat daca ii era frig… “Mie? Nu!”, si s-a intors spre televizor… Era prea frig asa ca ne-am ridicat si ne plimbam ca sa ne incalzim…

Cand traiesti pe strada timpul trece greu… N-ai nici un motiv pentru care sa te grabesti, nu te-asteapta nimeni… Timpul pare mai bland cu genul asta de oameni, dar mie mi-a parut mai mult o pedeapsa… De-abia asteptam sa treaca vremea…

Ne-am dus la gara… Mai vazusem oameni adapostindu-se aici de-a lungul anilor… Nu mancaseram nimic de cand incepuse totul, in afara de bucata aia de pui… Am cumparat o paine… Am dat 2,3 lei pe-o paine nu prea mare… Am iesit din magazin si-am dat de unul “ca noi”… Mirosea rau de tot, mai amplificat atunci cand vorbea… Era alcoolic… Ne-am intors, zicandu-i ca am luat o paine… L-am intrebat daca nu vrea o bucata… S-a uitat mirat la noi, si-a lasat colturile gurii in jos si ne-a-ntrebat: “Pai si voi ce mancati?”… I-am spus ca ne descurcam cu painea aia… “Dati-mi o bucata de paine, hai! Stai!”… Si-a bagat mana in plasuta, a scos niste branza topita si incerca sa rupa recipientul ala cu unghia… “Am primit-o si eu”, ne-a zis… N-a izbutit sa o rupa… I-am strans mana si-am plecat… Am mancat cu pofta painea…

Ne-am cautat loc de dormit… Sala de asteptare era mai calduroasa… Pe la 1 dimineata au venit doi oameni de la “protectia” garii sa ne intrebe daca avem bilet. Cine nu avea, trebuia sa iese… Noi n-aveam si-am iesit… Ne-am dus in pasajul subteran, am dormit putin pe jos, dar era prea frig… Ne-am ridicat si am dat de niste vagoane scoase din uz… Cineva din gara striga: “Ba, ce faceti acolo? Treceti inapoi!”… Ne-am continuat cautarea in ciuda a ceea ce ceruse el… Erau lacate la toate usile vagoanelor… Am lasat un Nou Testament in plasa unui om al strazii care dormea adanc in frigul de afara… Ne-am intors in pasaj si-am indurat iarasi frig… Ne-am mai dus pe la ora 5 in sala de asteptare… Nu ne-a mai scos nimeni…

Imi deschid ochii si vad un tanar in sala de asteptare… Citea… Biblia… A trecut de 6 ori pe langa mine si nici macar o singura data n-a cutezat sa ma priveasca in ochi…. M-am intrebat “ce folos?”… Se vede aiurea rau de tot de “afara”… Am vrut sa merg sa-l intreb daca a inteles ceva din ce citise, dar mi-a fost prea rusine… Rusine de el, de oamenii din sala, dar si mai tare de mine…. Nu eram mai bun decat el, asa ca, avand gandul spre Dumnezeu, am invatat doar din ce am vazut…

Nu credeam ca o sa fie asa greu sa traiesti pe strada… Frigul iti face ochii rosii si iti schimba timbrul vocii… Nu mi-a trebuit prea mult timp sa inteleg ca viata pe strada parca nu e viata… Si uite cum, intre timp, s-a facut si lumina… A fost o zi grea… Foarte grea… Prea grea… Bir n-a mai rezistat, il apucase frigul si s-a dus acasa… Ne-am salutat…

 

3.

Am iesit din gara… Am intalnit alti doi oameni pe strada… I-am intrebat unde dorm… “Ce-i cu intrebarea asta?”, mi-a zis raspicat unul din ei… Le-am explicat ca nu sunt din oras si ca sunt in cautarea unui adapost… Mi-au dat toate explicatiile de care aveam nevoie… Le-am lasat cate un Nou Testament… “Le-am primit si eu si-acum le dau si la altii ca mi-au dat mai multe”, le-am spus… Le-au luat, am plecat si am vazut de departe cum si le puneau in buzunarele de la piept…

Am trecut pe langa persoane pe care le cunosteam… Nu m-au recunoscut, poate si datorita faptului ca nu prea s-au uitat la mine… Cand am plecat de acasa mergeam cu capul plecat si cu ochii in pamant, simtind oamenii cum se uita la mine… Acum mi-am ridicat eu capul, si ma uit la ei… Isi pleaca pe rand capetele dupa ce ma vad, si privesc pamantul… “Nu le pasa”, imi zic in suflet…

Am intalnit un alt baiat pe strada… Am scos un Nou Testament si, fara sa zic nimic, i l-am pus in mana… Dupa cativa metri m-am intors spre el suficient cat sa vad ca-l rasfoia zambind… Sper ca stia sa citeasca… Si-acum ploua…

4.

Am dormit deja de 3 ori pe bancile de prin parcuri… Ieri a fost soare, azi a plouat… Simt frigul in oasele din zona soldurilor si nu numai… Habar n-am cat e ceasul… N-am putut sa dorm prea mult din cauza frigului, asa ca am intrat in catedrala ortodoxa… Mi-am dat si eu caciula jos din cap si am inaintat spre unul din scaunele din biserica… Se pare ca stau pe un loc “cumparat”… Deasupra capului meu e un nume gravat in lemnul scaunului: “Dr. Octavian Neagoe”…

Vad oameni sarutand obiecte, altii trec pe langa mine voind sa ajunga in locul unde se face spovedania, marturisirea… I-am multumit lui Dumnezeu in inima mea pentru Scriptura si ca mi S-a descoperit si mie… E o favoare… M-am spovedit si eu Cui trebuie, lui Dumnezeu… E bine…

In stanga mea era un om care canta cu preotul… Cunostea cantarile… L-am ascultat de mai multe ori… Intr-una din pauze i-am spus “cantati fain”… Si-a plecat capul, semn ca m-a auzit… A fost o slujba faina, slujba in care am auzit vorbindu-se despre Isus si despre pocainta… Ziceam si eu “amin” unde consimteam… Cel care asigura protectia si paza bisericii se uita la mine… De fiecare data cand ni se intalneau privirile imi plecam capul…

Am stat vreo 4 ore in biserica… Dupa slujba, omul din stanga mea s-a uitat la mine si mi-a spus ca si-a dorit sa fie preot, dar, din cauza persecutiilor din timpul comunismului, a renuntat… Mi-a strans mana si a plecat… Un altul, trecand pe langa mine, mi-a zambit, in timp ce isi plecase capul… Am zambit si mi l-am plecat si eu… S-a intors din drumul lui catre iesire, mi-a strans mana si m-a intrebat ce fac… “La slujba”, i-am raspuns… M-a surprins gestul lui… Am vorbit apoi cu cel care statuse in dreapta mea… Am vorbit despre cuie, topoare si lopeti… M-am bucurat de ei…

5.

M-am dus la un centru de adapost pentru oamenii strazii… Nu m-au lasat sa dorm peste noapte pentru ca nu eram pe lista… Imi trebuia si buletin, dar eu, cum plecasem fara nimic dupa mine, nu aveam nici o sansa… Am salutat si am iesit…

Am trecut pe langa libraria crestina “Kerigma”… M-am intors din drum si mi-am zis “sa fac un test”… Inlauntru erau doua doamne si un copilas… Am intrebat daca mai era deschis… “Nu. De la 5 (17:00) am inchis”… Era undeva cam pe la 7 ceasul… “Voiati ceva?”, m-a intrebat vanzatoarea… Le-am zis “nu, voiam doar sa ma incalzesc putin”… “Pai haideti, stati sa va-ncalziti”, i-a fost replica… Stateam acolo si ma bucuram in inima mea vazand si copilasul jucandu-se pe langa mine… Dupa 2-3 minute i-am spus doamnei care m-a primit ca a fost un test… “Cum asa?”, a intrebat… I-am spus povestea… M-a recunoscut abia dupa ce a auzit tot… Noi ne mai intalniseram de 3 ori… M-a rugat sa mai stau si asa am facut… Am plecat de acolo “incalzit” si cu o jumatate de portie de salata cu pui… A fost faina.

Am intalnit un “batranel al strazii” putin mai tarziu… M-am oprit sa-l salut si am povestit de una si de alta… Era mai “tare de urechi” asa ca vorbeam mai “cu volum”… L-am intrebat daca ii era foame… “Nu, multam, am mancat”… Mi-a zis ca i-e frig, ca mai sta putin si pleaca… I-am pus mana pe umarul stang si am terminat cu “Doamne ajuta!”… La fel a incuviintat si el…

M-am oprit la un brau de marmura chiar in centru… Mi-am intors capul si in fata mea stateau doua cunostinte… M-au auzit cand vorbeam cu batranelul, mi-au recunoscut doar vocea si m-au urmarit… M-au cinstit cu un ceai cald, de care m-am bucurat mult, si le-am povestit din cele pe care apucasem sa le vad… M-au intrebat daca mi-e foame… Nu mi-era… Inca mai aveam aproape jumatate de paine… In catedrala citisem Matei 6, asa ca Dumnezeu implinea ce promitea… Am primit niste banuti, ne-am salutat si ne-am urat “somn usor”…

In fata garii se legana cineva si facea cu mana masinilor oprite la semafor… Era baiatul care imi daduse bucatile de pui cu o zi mai inainte… Asculta muzica… In timpul in care ii intindeam mana si-a dat castile jos… L-am intrebat ce face… I-am spus ca mi-a dat de mancare si mi-a raspuns ca “stie Dumnezeu cate-am facut”… L-am intrebat daca ii era foame, voind sa impartim painea… Mancase… I-am spus “multumesc” si l-am imbratisat…

Cei de la paza garii nu ma lasau sa stau in sala de asteptare decat daca aveam bilet… Le-am spus cine sunt si de ce faceam ce faceam… Erau mirati dar nu m-au crezut, gandindu-se ca multi dintre cei de pe strada inventeaza tot felul de povesti… M-am dus la casa de bilete si mi-am luat un tichet aiurea pana la “Baile Calacea”… Acum stau in gara langa un om care a facut pe el… Miroase greu … Cineva de la paza il indeamna sa iese… “Astea-s regulile”…

Pe la 5 dimineata m-am reintalnit cu fetele care imi oferisera ceaiul cu o zi inainte… Au intrat in sala de asteptare si-am vorbit, ceea ce a creat putina mirare intre cei prezenti… Unul ca mine sa vorbeasca unora ca ele… Ne-am salutat, apoi iesisem sa ma dezmortesc putin… La intoarcere le-am vazut iesind din sala de asteptare, unde imi lasasem plasa… Mi-au pus acolo niste sandwichuri… Eu nu ma dau in vant dupa ardeiul gras, asa ca a pus Dumnezeu ardei in toate sandwichurile… A vrut sa ma invete… N-am comentat si am mancat cateva cu bucurie si multumire… Celelalte sandwich-uri au ajuns si la altii impreuna cu cate un Nou Testament… Mi-au urat sanatate… M-am oprit pe o banca acum… Cred ca o sa trag un pui de somn…

 

6.

L-am reintalnit pe cel cu care am impartit cele doua bucati de pui din prima zi de cand am inceput tot… M-a salutat si m-a intrebat ce fac, apoi m-a sfatuit sa am grija ca sunt “comunitarii” prin zona… Tot el mi-a zis “du-te ca dau pocaitii de mancare!”… Mi-a amanuntit cum sa ajung acolo… Am trecut strada si am vazut o batranica aplecata mult de spate… M-am oprit in dreptul ei, timp in care o alta doamna traversa strada spre noi… A trebuit sa ma aplec destul de mult incat sa-i vad fata batranei… Tragea dupa ea un geamantan pe roti… A ajuns la noi si doamna care trecuse strada… S-a oferit, la randu-i, s-o ajute pe batranica… Femeia in varsta mergea tot “unde dau pocaitii de mancare”…

Doamna care trecuse strada m-a intrebat daca merg sa mananc si eu… “Da”, i-am spus… M-a intrebat multe, printre care ce fac, de unde sunt, pe unde dorm… I-am explicat cine sunt de fapt si ce cautam pe strada… Mi-a zis ca Duhul lui Dumnezeu ii spusese ca era ceva cu mine… M-am bucurat mult in inima mea de favoarea lui Dumnezeu… A mers cu mine de cot pana la locul unde se impartea mancarea, continuand sa povestim… M-a prezentat fratilor cu care facea echipa cu bucuria unui copil… Erau de la biserici diferite si mi-am spus in minte ca asta era o lucrare veritabila, atunci cand penticostalul, baptistul, crestinul dupa evanghelie, unul cu mai multa charisma, sau ce-o mai fi omul, trece de bariere si face alaturi de ceilalti ceva pentru semeni, de dragul lui Dumnezeu…

Deja ma cunosc cativa dintre cei de pe strada… Am intalnit omul care a vrut ne dea branza topita in prima seara si pe alti cativa pe care ii mai vazusem… Petrica, cel de la care a plecat ideea de ajutorare a celor fara casa, vorbea si se ruga pentru ei… Unul mai nazdravan tot vorbea peste el… L-am rugat sa nu mai vorbeasca asa tare ca voiam “sa aud si eu ce zice omu’ asta, ca zice ca si el a stat pe strada”… Mi-a vazut fularul rosiatic… “Da mie fularu’ asta”, mi-a zis… Si l-a asezat la gat cu bucurie… Apoi vorbea iar tare… L-am mai rugat odata sa nu mai vorbeasca… M-a luat deoparte si mi-a spus viata lui… Ca are un handicap si ca nu poate sa-l controleze, ca a vrut sa se sinucida dar nu i-a iesit, si ca acum face cateva lucruri pe care nu vrea sa le faca… M-a intrebat apoi cum ma cheama, unde stau si de unde vin… “Catalin, vin din Oltenia si dorm in gara”, i-am spus… S-a dus repede si a chemat un baiat… Au venit amandoi si a inceput Ionut (numele lui) sa faca ceva emotionant pentru mine… I-a spus celui pe care il chemase de unde sunt, unde dorm si ca sunt amarat… L-a intrebat daca nu puteau face ceva sa ma ajute sa nu dorm in frig… N-a stat pe ganduri baiatul si a zis ca ma ajuta… Voia sa imi dea un pat in ruinele in care dorm ei, in fosta cladire a politiei… Mi-a zis ca si in timpul zilei, daca vreau, pot sa merg sa dorm acolo ca imi da pat… Am fost sensibilizat in suflet…

Cel putin trei dintre ei m-au intrebat daca am primit numar de ordine pentru mancare… Nu luasem, pentru ca inca mai aveam jumatate de paine si inca vreo cateva sandwichuri in plasa de rafie… Le-am zis ca imi iau dupa ce primesc toti… S-a dus Ionut al meu pana in fata randului la Petrica, cel care coordoneaza lucrarea asta, si i-a cerut o portie pentru mine… Petrica, stiind povestea mea, s-a uitat la mine… I-am facut semn zambind si plecandu-mi capul… Stateam pe un boltar… A venit Ionut la mine cu 4 sarmale calde intr-o farfurie de unica folosinta… S-a aplecat si mi-a pus mancarea in mana…

S-a apropiat de mine omul “cu branza topita”… M-a intrebat daca mai vreau supliment ca se duce sa imi ia… I-am cerut doar niste paine pentru ca Ionut uitase sa-mi aduca… Si-a intins mana in farfuria lui si a apucat 2 felii de paine… Le-a scapat pe jos… Si-a cerut scuze… “N-are nimic”, i-am spus, si-am mancat impreuna cu el sezand langa mine… A vazut ca mi se terminase painea si mi-a mai pus repede in mana stanga inca doua felii din portia lui… Fara ca macar sa-i cer, s-a dus apoi sa-mi mai aduca 3 sarmale… I-am multumit, dar eram satul si au ramas pentru el…

Cel care mi-a dat feliile de paine m-a intrebat de ce stau cu farfuria in mana si n-o arunc… I-am zis ca vreau s-o arunc la un gunoi… Mi-a luat-o din mana si mi-a dus-o el… Un altul a zis ca eu sunt “din ala care respecta”, timp in care isi subtia grosimea buzelor zambind… Cuiva ii era sete… Omul care imi dusese farfuria la gunoi i-a dat o gura de alcool sanitar… L-am intrebat daca nu-i face rau dupa mancare… “Ba, ce intrebari prostesti pui si tu… Asta imi face bine si inainte si dupa mancare”… Mi-a parut rau pentru el… M-a intrebat apoi daca n-am ceva apa… I-am dat sticla de “juma de litru” umpluta doar pe sfert… Ne-am salutat si mi-au urat sanatate… Am gasit o alta sticla murdara, tot la jumate, pe marginea strazii… Mi-am pus-o in plasa… In parc am intalnit un prieten care nu m-a recunoscut decat atunci cand i-am zambit… Am facut vreo cateva poze, timp in care cativa oameni ne priveau nedumiriti… Mi-a lasat niste bani… Pot sa-mi cumpar bilet… Cred ca nu-mi mai iau pana la “Baile Calacea”… Aaa, am primit si o bluza “cu gat” de la Petrica… Tine locul fularului rosiatic…

 

7.

Am plecat din parc spre catedrala din centru… Inainte de a ajunge m-am “intalnit” cu privirea cuiva… Eram in piata… Se uita indelung la mine… Ma uitam si eu la el… Si-a plecat capul in semn de salut… Mi l-am plecat si eu pe-al meu… Am facut o “fotografie mintala” si am analizat-o mergand pe drumul meu… Era omul din biserica ortodoxa care se intorsese din drumul lui sa ma salute si sa ma intrebe ce fac… Isi aducea aminte… M-am bucurat ca nu uitase de unul ca mine…

Au citit ceva din Petru la biserica… Au mai zis si despre sfintii “nu stiu care”, despre niste mucenici, aparatori si ce-or mai fi, dar asta e partea a doua… Eu am luat tot ce-a fost bun, tot ce L-a scos in evidenta pe Dumnezeu… Pe scaunul din stanga mea statea un om al strazii destul de inaintat in varsta, in dreapta la fel… Cel din stanga adormise la un moment dat si sforaia… Ma uit la cel din dreapta si-l intreb daca sa-l trezesc… Ridica din umeri si-si lasa colturile gurii in jos… Era deranjant pentru cativa care se uitau deja la el… L-am atins suficient cat sa ma simta… I-am spus ca se auzea cum sforaie… A tras vinovat aer in piept pe vocala “i” si mi-a zis “mersi”… Mi-am lasat fruntea pe mana stanga… Mi se “taiase filmul” pe loc… Adormisem si eu… Sper ca n-am sforait… M-am trezit la finalul slujbei cand oamenii se “impartaseau”… Am vrut sa iau si eu cina dar vedeam oamenii pupand icoanele inainte si dupa ce luau din mana preotului painea inmuiata in vin si m-am razgandit…

M-am dus la mall… E un loc afara unde sufla aer cald… Am stat acolo si m-am incalzit… M-am dus si mai departe si am zis sa intru… M-am asezat pe un scaun moale si asteptam dintr-un moment in altul sa ma scoata cineva din cladire… Imi parea o alta lume, parca nu prea potrivita cu felul in care aratam eu… Din fericire, nu m-a scos nimeni si-am plecat de buna voie…

Am dormit apoi vreo o ora si jumatate pe o banca in parc… Te doare spatele de la atata mers si stat pe scaune, asa ca simti nevoia sa te intinzi… M-am trezit si m-am dus la gara… Nu mi-am mai luat bilet pana la “Baile Calacea” de data asta… Mi-am luat pana la “Remetea Mare”… Aiurea, ca tot 4 lei a costat… Credeam ca e mai ieftin…

In sala de asteptare e un baiat pe care il stiu, Alexie… Obisnuia sa “se dea” la fata pe care o indrageam in urma cu vreo cativa ani… Era un “personaj” baiatu’ asta, ca o pupa in aer si ii zicea ca e frumoasa cu mine de fata… Nu de mult timp a iesit putin din sala de asteptare… Am iesit dupa el cu gand sa-l salut si sa-i spun cine sunt… Mai era cineva care iesise sa fumeze si nu voiam sa ii zic chiar acolo, asa ca l-am atins pe haina si i-am facut semn sa vina deoparte… S-a uitat urat la mine si a luat-o repede spre sala… “Ba, stai sa-ti zic ceva”, i-am zis, neputand sa-mi ascund rasul… M-a “taiat” iar cu o privire si a intrat iute in sala de asteptare… Eu stateam afara si nu ma mai opream din ras… Vedeam cat de urat se uita la mine prin geamul ala si nu puteam sa ma abtin… Dupa vreo cateva minute, in repetate randuri, am vrut sa intru inapoi in incaperea incalzita, dar de fiecare data cand ma apropiam de usa ma pufnea rasul… Am izbutit pana la urma sa imi ocup scaunul, gandindu-ma ca trebuie sa arat tare fioros de se uita asa urat la mine… Eaahh, a fost interesant tare…

 

8.

E Duminica… Am dormit in reprize in sala de asteptare… Imi propusesem sa merg intr-o biserica in care n-am mai fost niciodata, o biserica despre care auzisem multe… Cum nu aveam ceas, ma trezeam din cand in cand sa verific trecerea timpului privind la “orologiul” de pe peron… Am vrut sa fiu din timp la biserica, sa ma asigur ca prind loc… Am ajuns… Nu pare o constructie mare de dinafara dar interiorul e grandios… Plecasem cu asteptari mici dorindu-mi sa fiu surprins… Am intrat cu caciula pe cap…

La intrare era un om pe ecusonul carui statea scris “ordine”… “Da-ti caciula jos din cap si du-te acolo… Aici e partea fratilor si aici a surorilor”, mi-a spus… M-a directionat spre locurile din spate… M-am conformat indicatiilor… La marginea randului era un frate in varsta… La distanta de 3 scaune de el era un altul, tot in varsta… M-am asezat intre ei, cu gand sa las cate un scaun liber si in dreapta si in stanga mea… Fratele din dreapta mea se uita indelung la mine… Ma studia din cap pana in picioare… Puteam sa-l vad cu “coada” ochiului drept… M-am uitat odata la el si si-a intors privirea… Au trecut mai multi oameni prin fata mea… S-au asezat altii doi langa mine… I-am numarat pe cei care mi-au strans mana, 4 la numar… Nu stiu daca m-au salutat pentru ca au vrut cu adevarat, dar asa era randul…

Am ascultat formatii, instrumente si coruri cantand… Am fost foarte impresionat… A urmat predica… Pe fratele din stanga mea il luase somnul… Imi facea si mie pofta ca doar dormisem putin in gara… M-am stapanit… S-a citit din Luca… A fost vorba despre cine este “cel mai mare”… Am ascultat ce s-a vorbit… Suna frumos… Cineva din fata a incheiat “serviciul” cu o rugaciune…

Avand deja experienta putinelor saluturi de la inceput, m-am dus fix la usa, de data asta… Mi-am pus caciula-n cap si-asteptam… Asteptam pe cineva care sa-mi intinda mana si sa ma salute… Ieseau multi oameni… Cineva s-a manifestat zicand “ce de oameni!”… Eu asteptam… Treceau pe langa mine toti si nimeni-nimic… Doar imi “luau masurile” cu privirea… Cred ca si-au dat seama ca port “S” la camasa, 30 la pantaloni si 42 la incaltaminte… Spre final, un baiat mai tanar “s-a ciocnit” involuntar de privirea mea… De la vreo 2-3 metri mi-a zis “ceau”… Am tot asteptat sa se apropie cineva de mine… Aproape se golise biserica… N-a venit “NIMENI”…

Mi-am facut curaj si m-am dus din nou in biserica… Fratele care condusese “programul” si facuse rugaciunea de la final se indrepta spre usa, insotit de cineva… L-am luat deoparte si i-am zis: “Haideti ca am venit sa va salut eu, daca tot nu ma saluta nimeni”… S-a uitat mirat la mine si m-a intrebat de unde veneam… I-am spus ca “din gara”, aratandu-i vestimentatia mea anapoda… Am primit un zambet fals, de plastic… “Ma asteptam sa fiti diferiti… Am venit de dimineata… Am stat acum la usa si nu m-a salutat nimeni”, i-am zis… “Uite ca s-a gasit unul care sa te salute”, mi-a spus, purtand acelasi zambet ieftin pe fata-i ingrijita… I-am spus ca m-a salutat doar pentru ca m-am dus eu la el… “Acuma, nu mai conteaza… Sa ne bucuram ca am avut ocazia sa ne salutam”, zicea… I-am spus ca “se vorbesc multe la dvs. in biserica dar se fac putine”… Tot zambind, mi-a zis ca “depinde”… M-am uitat in ochii lui si i-am spus doar “ar fi trebuit sa va pese”, timp in care ma-ntorceam spre usa… Mi-am mai aruncat odata privirea in spate pe cand ma pregateam sa ma fac nevazut pe dupa poarta si i-am vazut acelasi zambet frumos pe masura ce vorbea cu altcineva…

Tineam in mana dreapta aceeasi plasa de rafie, in care nu mai aveam nici paine si nici apa, doar niste pungi goale, un Nou Testament si o geaca subtire pe care o asez sub mine cand stau pe rece… Inaintam spre strada si mi-era ciuda sa imi spun “Ai avut dreptate!!!”… Mi-am dorit sa ma insel, dar a fost altfel…

Vad lucrurile diferit acum pentru ca am gustat doar o faramitura minuscula din viata pe care o traiesc cei de pe strada… Oamenii aia sunt puternici… Ma intreb pe langa cati am trecut eu fara sa imi pese… Nu i-am condamnat pe niciunul din cei cei care nu m-au salutat, nici pe cel cu care am vorbit la final… Imi pare doar rau de “noi”, cei care ar fi trebuit sa fim diferiti si sa avem compasiune… De cei care ar fi trebuit sa-L facem pe Dumnezeu cunoscut, vazandu-se in noi… Ce sa zic… Macar a fost temperatura placuta in biserica… Acum ma pun sa trag un pui de somn pe o banca rece si singuratica din “Parcul Rozelor”… Viata nu e “roz” deloc… Oricum, “nu le pasa”, imi zic…

 

9.

Cand stai pe strada nu te mai ingrijorezi ca s-ar putea sa dormi prea mult… Frigul e cea mai buna “alarma”, te trezeste cand vrea el… Mi-am dat la o parte geaca cu care imi acoperisem genunchii, m-am ridicat de pe banca din parc si m-am dus la catedrala ortodoxa… E liniste si cald acolo… Ma uitam la oamenii care stateau la coada sa pupe icoanele… Unii se duceau  mai in fata si ingenuncheau pe niste scari… Mi-am facut curaj si m-am dus si eu acolo in fata, marsaluind cu capul meu tuns in scari printre cativa oameni… M-am pus pe genunchi si radeam de ce faceam, apoi m-am rugat lui Dumnezeu… M-am ridicat si mi-am recuperat scaunul pe care am stat…

Am vrut sa mai merg la o biserica duminica seara, alta decat cea la care fusesem de dimineata… M-am dus cu asteptari rele de data asta, ca sa nu mai fiu dezamagit… M-am oprit in dreptul unei biserici pe care o vizitasem o singura data in viata in urma cu vreo 4 ani… M-am apropiat de usa dar era inchisa… Pe cele doua usi erau lipite doua foi ce purtau acelasi mesaj cu orele la care se intalneau cei din biserica… Nu aveau program Duminica seara… Mi-am propus sa ma duc in mall si sa stau la caldura, dar mi-am amintit de o biserica aflata nu foarte departe de zona in care eram… Am asteptat 40 de minute dupa un autobuz care, parca intentionat nu mai venea… Mi-am ridicat plasa de pe banca si am vrut sa plec, cand, deodata, a aparut si autobuzul meu… M-a lasat la o distanta de 2 minute pana la biserica…

Sala mare era inchisa… Am vazut luminate ferestrele demi-solului si-am intrat… Mi-am dat de buna voie caciula jos din cap ca sa scutesc pe oricine de eventualele explicatii prostesti… Am deschis usa si-am ramas acolo in spate langa ea… M-am uitat rapid peste cei prezenti… Nu stiu daca erau mai mult de 60-70 de oameni acolo… Eu asteptam sa se intample ceva… Si s-a intamplat ceva ce m-a sensibilizat pana la lacrimi… O sora aflata pe la inceputurile varstei “caruntetilor” s-a apropiat de mine si m-a intrebat daca nu vreau sa merg mai in fata… I-am raspuns ca “da, daca ma duceti dvs.”… Si-a pus mana dreapta pe spatele meu si m-a dus exact pe primul rand, pe primul scaun… Mi-a soptit apoi la ureche: “Aici e mai cald… Poti sa-ti dai geaca jos, daca vrei”… M-a lasat in dreptul scaunului si am inceput sa ma bucur mult in sufletul meu, incercand sa impiedic cateva picaturi de apa sarata sa mi se scurga pe obrajii nespalati de 3 zile…

Ei erau in picioare cantand ca Dumnezeu e sfant… In picioare am stat si eu, cu toate ca ma gandeam ca se uitau la “scarile” din capul meu… M-am intors in dreapta, uitandu-ma ca un strain la ei, voind sa vad daca ma ciocnesc cu vreo privire ciudata, dar “astia” aveau ochii inchisi si mainile ridicate spre Dumnezeu… In timpul in care ma bucuram de muzica, am vazut pe baiatul care canta la chitara bass uitandu-se la mine… L-am privit si eu… Mi-a zambit in doua randuri… Pastorul care a condus intalnirea s-a uitat si la mine cand a vorbit bisericii, la fel facuse si predicatorul… M-am bucurat, nu pentru mine, ci pentru orice om al strazii care ar fi putut fi in locul meu…

Se terminase biserica si asteptam sa vad finalul intregii experiente… Un tanar a trecut pe langa mine… Stateam pe scaun, cu capul plecat, privind modelul de pe mocheta, cand s-a apropiat de mine pastorul care condusese seara… S-a asezat chiar langa mine, mi-a intins mana, m-a intrebat ce fac, cine sunt, de unde vin si unde dorm… Am vrut sa ma abtin din a-i spune toata povestea, dar n-am putut… A fost surprins si incurajat de tot ce i-am zis… De-o da Dumnezeu, am sa trec pe la ei cu prima ocazie, in urma invitatiei lui “mai vino pe la noi”… M-am bucurat enorm ca am ajuns la ei…

Da, astaseara asteptarile mi-au fost inselate in cel mai placut si nesperat mod… Mi s-a confirmat ca unde-s multi e mai “rece” si fariseismul unora se vede fara lupa… Am simtit acceptare, in schimb, intr-o biserica redusa ca numar… Si-am inteles ca nu cantitatea determina puterea, ci calitatea… Poti sa ai 6 cai (vorba aia) si sa fie toti frumosi si lenesi, sau poti sa ai doi amarati, dar care sa traga impreuna…

Ma duc sa dorm in aceeasi sala de asteptare… Cred ca-mi iau bilet tot pana la “Baile Calacea”… Haha… Nu mai aveam de gand sa scriu nimic, cand vad iesind de dupa colt un cuplu pe care il cunosc, purtand alaturi copilasul lor… Am stat serios… Amandoi s-au uitat la mine, nu m-au recunoscut si si-au vazut de drum… E amuzanta toata treaba asta…

 

10.

Mi-am luat bilet… In sala de asteptare a intrat si Ion, cel care mi-a dat bucatile de pui din prima zi… Am stat amandoi aplecati langa caloriferul calduros si am povestit… I-am multumit din nou pentru ce facuse pentru mine… Mi-a zis din nou ca stie Dumnezeu… Voia sa plece din Romania zicand ca Basescu si-a batut joc de el… I-am spus ca vreau sa il ajut si eu cumva… “Tu? Tu sa ma ajuti pe mine?”, zicea, uitandu-se la vestimentatia mea… “Cu ce sa ma ajuti tu pe mine?”… “Poate o sa fac rost si eu de niste bani si-ti dau de-acolo”, i-am spus… “N-ai cum sa ma ajuti”, mi-a replicat Ion… Mi-a zis ca nu voia sa plece, totusi, din tara…

I-am spus ca Sambata am fost la mancare la pocaiti… Si a inceput sa imi vorbeasca asa fain de ei… Mi-a zis multe despre Dumnezeu… Ca e drept, ca e judecator, ca vede… Mi-a predicat fara puncte si subpuncte… Stia multe… “E bine sa te pocaiesti”, mi-a zis… “Pocaitii te ajuta daca te pocaiesti”… In timp ce ii vorbeam, foarte sincer si fara niciun stres, m-a intrerupt si mi-a zis: “Iti miroase gura… Nu e bine sa vorbesti cu gura catre cineva… Poti sa dai microbi”… Cred si eu ca-mi mirosea, dar nu-mi venea sa cred cu cata lejeritate mi-a zis sa am grija cum vorbesc… Am ras in mine de nu mai puteam… Mi-am pus mana dreapta la gura si l-am intrebat daca era bine asa…  A incuviintat…

L-au scos afara baietii de la paza cand au dat tura de la ora 01:00… Am iesit pe peron si l-am intrebat daca are ceva bani… I-am multumit mult ca mi-a dat de mancare… Mi-a multumit si el… I-am povestit unui om care se intorcea din Norvegia despre ce faceam si despre cum l-am intalnit pe Ion… Era marcat… A avut deschidere sa ma auda vorbind despre Dumnezeu… M-a trezit sa-l ajut sa-si duca bagajele la trenul de Iasi… L-am imbratisat apoi mi-a spus ca il vazuse pe Ion intr-o crasma cu ceva minute in urma… “E bine ca mi-ati spus”, i-am zis… Ne-am salutat si m-am intors in gara gandindu-ma la ce mi-a spus despre Ion… Nu-mi parea rau, dar speram sa  foloseasca banutii altfel…

Pe la 6:00 ma trezeste Ion din somn… Adormit si vazandu-i fata in ceata, l-am auzit zicandu-mi doar: “Na, ia si mananca!”, si mi-a pus in mana o caserola transparenta… Eram buimac tare si n-am putut gandi, asa ca am pus-o langa mine… M-am trezit, m-am dezmeticit si am citit pe capacul caserolei “jumeri”… Au intrat cei de la paza garii sa controleze oamenii de bilete… Era 8:15… Seful lor s-a uitat la mine si mi-a zis pe un ton superior ca incep sa cam am vechime in gara… Trenul meu pleca la 8:31… “E si un sfert”, mi-a zis… “Mai am un sfert de ora”, am replicat si eu…

Intr-un parc am deschis caserola de la Ion… Erau doua placinte cu dovleac inlauntru… Dumnezeu stia ca nu ma dau in vant dupa ele si de aia mi le-a si dat… “Figurile” nu-s bune… Le-am infulecat cu pofta multumindu-I pentru ele si pentru Ion… Mi-a parut rau ca ma intrebasem ce facuse cu banii… Intelegeam atunci… Imi luase si mie de mancare din ei… M-a miscat…

 

11.

Am urcat in tramvaiul 4… La capat de linie era un centru de adapost pentru oamenii strazii… Voiam sa ajung acolo… Nu stiam unde e “strada Invatatorului”, asa ca am intrebat pe cineva care semana a muncitor la drumuri si poduri… Avea o salopeta portocalie cu cateva dungi reflectorizante… “Ma (pe un ton ardelenesc), pa’ si eu merg tat acolo”… Mi-a zis sa merg dupa el… “Mergi la centru’ ala?”, m-a intrebat… I-am raspuns ca da… “Hai ca te duc io, ca stiu unde e…”, imi zice… Peste cativa metri imi spune: “da’ nu mai stiu pe ce strada s-o iau”… Mergeam in spatele lui si ma prapadeam de ras… Se mai apleca dupa cate un “chistoc” de tigara… Avea in picioare niste pantofi negri pe care si-i innamolea in timp ce ne indreptam spre destinatie… Se injura singur… Eu mergeam tot cu juma’ de pas in urma lui… Se tot intorcea dupa mine si-mi zicea “hai ma”… Mi-a fost tare drag de el… Se purta cu mine ca un tata… Am ajuns acolo si era inchis… S-a injurat iarasi si-am mai tras o portie de ras… “Mergem in Balcescu, ca dau nemtii de mancare la unu jumate”, mi-a zis…

Am luat acelasi tramvai si-am coborat prin centru… Am mers pe jos tot povestind… “Ai lingura?”, m-a intrebat… Nu aveam… “Las’ ca-ti dau io ca am trei”, mi-a zis… M-a intrebat unde dorm, de unde sunt si tot asa… S-a uitat la mine si-a zis “Ma, trebuie sa-ti dau niste blugi ca astia ai tai sunt murdari”… I-am zis ca mai stau doar ziua aia si plec… I-am spus ca am mancat Sambata la pocaiti… “Aaa, da ma, si io am mancat acolo”, mi-a spus… “Oameni faini pocaitii astia”, zic eu, “dau de mancare saracilor”… “Da ma, asa e “, incuviinta si el… I-am spus ca as vrea sa ma pocaiesc si eu… “Ma, tu daca te pocaiesti o sa ai cel mai mare noroc”… “Cum asa?”, l-am intrebat… “Aia au fete frumoase… Te insori cu una si ai casa… Daca te pocaiesti pocaitii iti gasesc ei pe-acolo ceva de lucru”… M-a apucat rasul, dar radeam intr-o parte sa nu ma vada el… I-am zis ca vreau s-o fac din inima, nu pentru fete sau casa… “E bine… Da io nu pot, ma… De alcool pot sa ma las, da’ de tigari nu pot, ma, nu pot!”… I-am zis sa se duca si poate ca il scapa Dumnezeu intre timp… Stia multe despre Dumnezeu si mi-a numit cateva biserici la care mersese…

Am ajuns si in Balcescu dar se anulase masa ca era 1 Decembrie… Mai venise inca un baiat care sufla intr-o punga cu bronz si tinea sub bratul drept o sticla de Cola plina pe un sfert… M-a rugat sa beau o gura… M-am uitat la punga din mana stanga, la fata lui si i-am zis “nu, mersi”… M-am gandit apoi ca era lucru mare ca voia sa imparta din sucul ala si cu mine si i-am zis “da-mi, totusi, o gura ca si-asa n-am mai baut de mult”… Am luat o gura si i-am multumit… Stateam pe niste scari de ciment si s-a apropiat “taticul” meu de mine… Dorin il chema… Mi-a zis ca mergem inapoi in centru si imi da el un “snitel”… Mi-a spus povestile multora dintre cei pe care ii vedeam pe strada… Cum ca au avut familii, li s-au destramat si au dat in nebunie… Imi mai zicea de unul care avea un cantar si facuse bani frumosi cu el, suficient cat sa isi aranjeze fain o casa… La un moment dat zice “ma, da’ toata lumea ma stie in Timisoara asta… Mi-e si ciuda”… Radeam de numa’…

Am vazut ca ii pasa de mine… Voia sa imi faca buletin… Zicea ca daca se ia Politia de mine vorbeste el pentru mine, ca sunt colegul lui si ca astept sa imi vina buletinul… Ne-am oprit undeva in centru si i-am zis ca ma duc pe la biserica si dupa aia mai vad eu ce sa fac… Cum vrei tu, mi-a zis tot ca un tata… Avea 45 de ani Dorin… L-am pretuit mult… I-am strans mana si i-am multumit pentru tot…

Imediat dupa ce l-am salutat de plecare l-am vazut pe Bir mergand “la mana” cu bicicleta… Venise sa ma caute… N-am mai stat pe strazi… Simteam cum imi iese aer fierbinte pe nari si ma asteptam sa racesc… 4 zile si 4 nopti pe strada isi pusesera amprenta pe “odorul” meu… Nu miroseam bine deloc… I-am multumit lui Dumnezeu pentru caldura din locul in care sta Bir, pentru apa calda si pentru cartofii prajiti si ouale “ochi” pe care le mancam pe o masuta in bucatarie…

Eeeehhh… Dumnezeu m-a invatat multe zilele astea… Am descris parte din ce am vazut si simtit… Mi-e rusine de mine si ma inclin in fata lui Dumnezeu… Mi-a dat lectii prin cei de la care nu crezi ca poti invata ceva… Dumnezeu e si in ei, chiar daca noi ii judecam si ii privim “murdar”, dar e adevarat: “cum ti-s ochii, asa iti e si inima”… Suntem murdari oridecateori putem face binele si nu-l facem… Suntem murdari cand avem haine curate si minti putrede… Suntem murdari cand vrem o viata mai buna si gandim egoist, ca niste “fraieri” lipsiti de inima… Avem prea mult in comparatie cu cei care n-au nimic… Avem haine, mancare, apa, caldura, pat si acoperaminte, lucruri aparent banale, dar lucruri pe care multi nu le au…

M-a invatat Dumnezeu sa nu mai fac figuri cand vine vorba de mancare, indiferent ca are ardei gras sau dovleac in compozitie… Pretuiesc si timpul acum… Sunt prea multe de facut si vremea trece prea repede… Inainte ii evitam pe cei “de-ai strazii”, acum imi doresc sa mi-i caute ochii… Sper sa raman cu asta in inima… Multi dintre ei sunt alcoolici, pentru ca duc o viata prea grea… Nu i-am condamnat… N-as vrea sa traiesc povestile lor… Sunt prea grele… De aia si-au pierdut mintile cativa dintre ei… Eu nu zic sa le dam bani, zic doar sa incepem sa ne pese… Cand iti pasa stii si ce sa faci…

Parul creste, iar experientele imi raman… Nu vreau sa mai traiesc ce-am trait in cele 4 zile… Au fost doar 4 zile grele, nu 25 de ani de strada, de exemplu, pe care i-a trait Ion… Eu n-am trait nimic… Am apucat doar sa iau o gura mica din amaraciunea numita “viata de strada”… Mi-am facut o idee prea mica… Subiectul scrierii mele nu sunt eu, cum ar putea crede cativa “smecherasi” inarmati cu pusti cu lunete cu 5 tevi… E vorba despre ei, noi si Dumnezeu… Oamenii de pe strada nu au multe, dar impart mai bine ca noi…

Voi toti cei care ati citit cuvintele astea aveti multe… Prea multe… Daca e ceva extraordinar ce voi aveti si ei nu au e SPERANTA… L-am intrebat pe unul ce face… Mi-a dat un raspuns sec, in timp ce ma lasa in urma: “Suflu sa nu mor”… Ai multe… Tine cont de versetul asta: “caci pe saraci ii aveti totdeauna cu voi, si le puteti face bine oricand voiti…” Mai uita-te si in Isaia 58 si o sa vezi ce-ai de facut… A mai zis un intelept ceva: “Cine are mila de sarac, imprumuta pe Domnul, si El ii va rasplati binefacerea.“ -  Proverbe 19:17

Dumnezeu sa ne dea multa pasiune pentru El si compasiune pentru oameni!

60comentarii

  1. dinu el - decembrie 9, 2014 8:48 pm

    fantastica initiativa si experienta. am avut de invatat si sa ne ajute Domnul pe toti sa implinim. sa ne iubim unii pe altii si sa nu uitam la fata omului. cine are urechi de auzit sa auda

    felicitari!

    Răspunde
    • maria - decembrie 23, 2014 11:55 pm

      M.a emoționat profund toată aceasta experiență!… câte am învățat din experienta ta…Mi.e rușine de mine să gândesc de câte ori am trecut pe lângă cineva asa…mi.e rușine în fața Tatălui să -mi dau seama ceea ce credem ca suntem și ce suntem de fapt…Cu inițiativa ta, ai reușit să ne trezești pe mulți, din zona de confort…Cred că Dumnezeu ți.a pus în suflet aceasta experiență ca prin ea să fim și noi sensibilizați de ceea ce contează cu adevărat!

      Răspunde
      • Roberta - ianuarie 18, 2016 1:30 am

        Si daca ai fi fost ateu, cum ar fi fost? Ramaneai de piatra? E jalnic ce spui acolo!

        Răspunde
    • Marin borzan - ianuarie 15, 2016 7:27 pm

      Salut nu ne cunoastem nici unul. Eu in anul 2002 am pierdut casa au murit parintii si osora, a disparut un frate am fost operat ….inainte am avut multi bani ,dupa nu am avut nimic. Am durmit 7 ani in poduri parasite ,vagoane , boscheti sub poduri , pantofi legati cuz sarma barbos , am devenit dependent de alcol ,tigari . Putini te baga in seama cand esti asa. Dupa 7 ani am ajuns la 55 KG la 1m 90. Doctori nu prea dadeau sanse ,umblam la spital in genunchi .pe scurt am inceput sa citesc biblia Dumnezeu a pus in mine gandul vesniciei mi -a dat putere sa ma las de tigari si alcol am iesit dupa 9 luni din spital ,am inceput sa umblu la o biserica. cum se spune de pocaiti in 2010 pana in ziua de azi .
      Dumnezeu spune sa il cautam pe El si ce ne trebuie ni se va da sa traim ,mai mult ne va da si viata vesnica matei CAP 6 VRS 33 BIBLIA . ACUM sunt casatorit am 2 baieti si o fetita stam la. mama ei . Dupa ce am iesit din spital mi sa facut la gat o umflatura mare ca un mar .am facut ecografii , am umblat la doctori dar nu au gasit ce e .Eu dupa cam un an am fost botezat la-m primit pe Isus in inima mea si a 3 zi de la botez umflatura sa scurs . Noi nu suntem mantuiti pentru binele facut .Marcu capitol 16 vrs 16 Cine crede Domnul Isus si se va boteza va fi mantuit cine nu osandit .Aici pe pământ poti fi sărac sau bogat , nu contează cat de bine trăiesti ci cui slujesti . Degeaba mai dăm noi ceva la săraci ,nu că nu e bine ,dar la Dumnezeu nu ajungem cu tigara in gură sau cu paharelu cu discoteci ,cu muzici cu care se adapa toata lumea etc . La-ti primit pe Isus in inima ,daca nu aveti mai mari probleme ca oamenii strazii Dumnezeu va binecuvinteze .

      Răspunde
  2. Cami Oprescu - decembrie 9, 2014 9:30 pm

    Sincer….imi este tare rusine…asa cum spuneai si tu…de cate ori nu am trecut pe langa acesti oameni fara sa-mi pese daca le este foame….. ma gandeam: dar daca se prefac…se imbraca astfel ca sa impresioneze…Da, este adevarat ca nu ii vom putea ajuta pe toti….si sunt atat de multi…. dar oare o vorba buna, un covrig, orice ai la tine….dar mai presus de toate faptul ca te apropii si le vorbesti, ca le arati din priviri ca ii respecti, ca nu iti este scarba. Cuvintele sunt de prisos….Te admir si te binecuvantez in numele lui Isus, Domnul nostru!

    Răspunde
  3. Monna - decembrie 10, 2014 11:26 am

    Daca a trebuit sa treci pe acest drum timp de 4 zile si 4 nopti doar pentru ca Dumnezeu sa-mi vorbeasca personal, Ii multumesc si iti multumesc.
    Admir curajul si puterea pe care ai avut-o si o ai. Fii binecuvantat si Domnul sa lucreze la inimile noastre, a tuturor crestinilor sa intelegem ceea ce vrea Dumnezeu cu adevarat de la noi.
    Sarbatori binecuvantate!

    Răspunde
  4. GEANINA - decembrie 10, 2014 4:15 pm

    CU ADEVARAT CUTREMURATOR,AM INVATAT MULTE SI DREPT E CA NU O DATA TREC PE LANGA EI FARA SA MI ARUNC MACAR O PRIVIRE ,GRANITA,MEREU GRABITA,IMI DORESC CU ADEVARAT SA I INTALNESC SI SA LE SI SPUN DESPRE DRAGOSTEA LUI D ZEU SI CU CE POT SA I AJUT,CU DRAGOSTE ,C8U MULTA DRAGOSTE,D ZEU SA TE BINECUVANTEZE CATALIN CA MI AI DECSHIS OCHII!

    Răspunde
  5. Adriana - decembrie 10, 2014 9:55 pm

    Am plans la ceea ce am citit. Mare curaj si putere trebuie sa ai ca sa faci asa ceva. Niciodata nu ii voi privi asa cum i-am privit inainte. Mi-e rusine si mie de mine si felul in care am gandit despre ei. Domnul sa te binecuvinteze si sa te rasplateasca.

    Răspunde
  6. mirela - decembrie 11, 2014 9:05 am

    Interesant -pentru noi cititorii suna ca o poveste ,pentru cine a incercat-o este o experienta iar cine o traieste din pacate o realitate trista.De fiecare data cand trec pe langa acesti oameni le dau cate un banut imi este mila ,insa am avut si experiente neplacute cu ei.

    Răspunde
  7. Popescu Gabriel - decembrie 11, 2014 2:33 pm

    Wow! Incredibil… Mi-e rușine sa ma mai uit in oglinda. Ce-o sa îmi zic, ca nu am ce vreau?

    Răspunde
  8. Alexandra C. - decembrie 12, 2014 9:34 am

    Aceasta poveste de viata produce o reflectie profunda asupa vietii in sine, asupra valorilor fundamentate in traseul nostru…Saracia mintii e mult mai puternica decat cea a sufletului, caci atunci cand nu mai avem timp de reflexie devenim rai si egoisti. Experienta citita m-a facut sa privesc mai in detaliu tot ceea ce ma inconjoara, sa descopar saracia materiala a strazii dar totodata bogatia spirituala a omului prea simplu. Nu oamenii strazii, lipsiti de sansa, sunt vinovatii pentru viata grea si nemiloasa pe care o duc, ci noi, cei care trecem nemiscati pe langa ei..gonind intruna spre rutina zilnica de care ne inconjuram. Ma bucur sa vad ca mai exista oameni cu suflete sincere si minti luminate! Apreciez si stimez aceasta initiativa!

    Răspunde
  9. Daniel Shalom - decembrie 12, 2014 12:32 pm

    Nu doar ca am plins si-n interior si in exterior,am trait impreuna cu tine cele 4 zile de viata in ,,puf”,acelasi lucru l-am experimentat pe strazile Romei,in gara centrala Termini Roma,orasul cu peste 7 biserici evanghelice romanesti cu numar mare de membri.
    Zeci de romani si sute de emigranti dorm sub cerul liber linga gara Termini,zilnic Diocesana Caritas distribuie mincare si haine in aceasta perioada.
    Citeva persoane din biserici evanghelice italiene,romanesti,africane au inceput sa ia initiativa de a se implica direct .
    Daca sintem departe de tara,totus El Domnul ne-a fost un Templu,este adevarat ca sint multi farisei dar intotdeauna vor exista oameni cu inima dupa inima lui Dumnezeu!
    Multumesc Domnului pentru oameni ca si tine,multumesc pentru sacrificiul c’è lor 4 zile pe altarul dragostei agape.
    Fratello,te iubesc si te apreciez pentru ceea c’è Dumnezeu te pregateste sa devi!
    Salutari din Roma…fratello Shalom!

    Răspunde
  10. sami morosan - decembrie 12, 2014 8:42 pm

    Doamne deschdene ochii si mintea ca sa intelegem si sa stim tot ce trebuie sa facem pentru semenii nostri ca sa ne putem apropia mai mult de tine. Respecte pentru ce ai facut. Domnul sa te binecuvanteze Cataline.

    Răspunde
  11. Monica - decembrie 13, 2014 7:49 pm

    Ma bucur pentru tine Cataline,ca te-ai putut smerii si ai putut invata multe din aceasta experienta curajoasa,de a simti cu acei oameni smeriti si minunati ,care sufera ocara , dispretul oamenilor si a societatii in care traiesc.Ai avut nevoie de ceva curaj ,dar si de calauza Duhului Sfant ,caci fara puterea Lui Isus nu puteai sa impartasesti aceleasi suferinte , frig ,foame ,lipsa de confort si multe altele ,cu acei oameni care au acelasi Dumnezeu ca si noi,dar au o viata traita …in altfel de iubire , diferita de a noastra .
    Din fiecare invatatura pe care o practicam ,este de fapt cunoasterea si trairea scripturii dar si faptul de a intelege mai bine,scopul venirii Domnului Isus printre noi oamenii de rand ,caci nu facand lucruri si lucrari mari suntem mai buni sau mai mantuiti ca altii,ci simtind unii cu altii , smerindu-ne cu cei smeriti ii vom intelege mult mai bine ,de ce ei pot traii asa ,simpli si smeriti si nu sunt inzestrati ca noi .
    Noi ne credem grozavi de buni daca suntem binecuvantati material sau cu sanatate si ne credem mari crestini mantuiti daca mergem la biserica si mie personal uneori mi-e rusine de mandria mea, ca nu ii chiar asa ,tot mai bine e sa fim crestini sinceri ,simpli si smeriti si de Dumnezeu iubiti ,decat fatarnici.
    Ai spus foarte bine si ai vazut cu ochii tai , ca noi suntem la fel in ochii Lui Dumnezeu ,ca si acesti oameni ,copii abandonati ,care umbla liberi si dorm prin gari , pe strazi,adaposturi , poate suntem vazuti chiar mai rai ,egoisti si pacatosi decat ei uneori. Si chiar daca unii ii considera un NIMIC totusi ei nu sunt cu nimic mai prejos decat noi ,cei cu case,familii ,bani ,masini,etc . ,mandria noastra ne face sa ii vedem mai prejos ca noi .
    Experienta aceasta sa ne fie si noua de invatatura sa nu mai judecam gresit pe cei mai slabi si mai smeriti ca noi ,gandul meu m-a dus la Biblie in :
    2Corinteni 12:9. Si El mi-a zis: “Harul Meu iti este de ajuns; caci puterea Mea in slabiciune este facuta desavarsita.” Deci ma voi lauda mult mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos sa ramana in mine.
    10. De aceea simt placere in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari, pentru Hristos; caci cand sunt slab, atunci sunt tare.
    11. Am ajuns nebun: voi m-ati silit. Dar voi trebuia sa ma laudati; caci, macar ca nu sunt nimic, totusi cu nimic n-am fost mai prejos de acesti apostoli asa de minunati. Amin!

    Iti multumesc Catalin pentru aceasta postare ,din binecuvantata ta experienta de tanar ucenic de al cauta pe Dumnezeu in oameni, in care vedem clar ca daca cautam adevarul ,iata ca il gasim chiar in noi si printre noi .Dar daca nu ai simtit placere in cea ce ai simtit cu ei ,nu ai invatat nimic si ai ramas doar cu o experienta,la fel si noi daca nu simtim placere in smerenie ,in suferinte si ne tot plangem inseamna ca nu suntem ca Isus.
    Isus nu e departe de noi ,El este cu si in noi in fiecare zi si in fiecare om cu care interactionam ,dar ne trebuie ochi spirituali ca sa Il vedem,altfel umblam ca orbii, bajbaind departe de El.
    Fi binecuvantat de Dumnezeu!

    Răspunde
  12. Lidia - decembrie 13, 2014 9:39 pm

    Atatia oameni sufera din cauza nepasarii noastre!!…Multumesc pentru experienta impartasita,fiindca m-a facut sa constientizez o data in plus,cine sunt si cata nevoie am de pocainta!!!Respect!!

    Răspunde
  13. Aftira - decembrie 14, 2014 10:55 pm

    Impresionanta postare! Am iesit pe strada si cautam parca o pereche de ochi “ai strazii” sa-i privesc altfel. Aveam o tinuta impecabila si am mers intr-o biserica… Am intrebat un domn (pe al carui ecuson scria “ORDINE”) daca pot intra.. Dar scaunele libere spre care m-a indrumat erau “rezervate”. Iar eu m-am trezit singura in mijlocul unei mari multimi si nu s-a gasit niciun loc.. Poate voi intelege altfel ce-au simtit Iosif, Maria.. Si am plecat… :( Am vazut spre iesire ca cineva gasise loc, dar nu am stiut cum sa reactionez si a fost mai simplu sa plec. Cel cu ecusonul n-a vazut sau nu stiu, dar nu m-a intrebat de ce plec.
    Mi-am amintit relatarea, parca era un anestezic. Imi venea sa plang.. Dar n-am renuntat. M-am dus la alta. Si am iecarcat sa scot tot ce poate fi bun din slujba respectiva. Trebuie sa-ti doresti mult un lucru ca sa-l primesti.

    Nu stiu daca tine de statutul socio-profesional… Cand esti orb nu vezi nici boschetarii nici crema societatii. Probabil am devenit atat de preocupati de noi insine ca ne-am imunizat la nevoile altora.

    Realizez inca o data ca nimic nu e intamplator. Nici macar cronologia lucrurilor primite.

    E frumos.. Eu continui sa invat. El continua sa-mi predea. Dumnezeu.

    Ma bucur ca am putut sa citesc aceasta relatare. Mi-a schimbat optica asupra unor lucruri la care ma gandeam tot mai putin.

    Răspunde
    • marius - decembrie 15, 2014 8:19 pm

      In vremurile din urma Dragostea celor mai multi se va RACI.Dar eu trebuie sa iubesc fara conditi ci asa cum nea iubit Isus.

      Răspunde
  14. lucian - decembrie 14, 2014 11:18 pm

    Domnul sa te Bine cuvanteza frate Catalin….

    Răspunde
  15. din culori rica mihai - decembrie 15, 2014 10:56 am

    De ce-aș mai comenta? E în zadar! Ce-aș zice eu e nimic pe lângă ce ne-ai arătat tu. Mulțumesc!

    Răspunde
  16. Pingback: De citit azi - 16 decembrie 2015 - DragosU.ro

  17. Marius - decembrie 16, 2014 8:29 am

    Dumnezeu sa te binecuvanteze frate Catalin, de cand am citit articolul despre experienta traita in strada inima a inceput sa planga si sa-mi inghit lacrimile, sufletul plange in hohote ,sunt in timpul serviciului si nu pot lasa lacrimile sa curga siroi dar sunt miscat,dezamagit si bucuros:
    miscat de curajul tau
    dezamagit de prieteni tai si ai mei ,de fratii nostrii ,de liderii nostri
    bucuros sa stiu ca ei ne pretuiesc si ca au asteptari mari de la noi
    bucuros ca am invatat ceva de la ei semeni nostri marginalizati ,ignorati dar intotdeauna gata sa imparta ce au cu cel ce nu are
    Ma simt binecuvantat prin tine si lectia pe care mi-ai dat-o
    Pacea ,bucuria si dragostea Domnului Isus sa te insufleteasca clipa de clipa

    Răspunde
  18. Lavinnia - decembrie 19, 2014 10:29 pm

    Am citit tot !

    Sunt foarte curioasa da te-ai duce la cei care te-au ajutat in acele zile cu mancare, samd, si le-ai spune cine esti defapt, si le-ai pregati un rand nou de haine pentru fiecare si o mancare calda… Ai face asta?

    Răspunde
    • Mihail - decembrie 28, 2014 9:22 am

      Dar tu, ai face asta? Am putea merge toți, strangand de la mana la mana si să ajutam aceste persoane ignorate de oameni dar iubite de Dumnezeu.

      Răspunde
  19. alin - decembrie 30, 2014 7:19 pm

    sa stiti ca toti dintre cititori din toti romanii cu avutie poate sa i ajute GRATIS pe acesti oameni ai strazii dar nu vor.

    Oricine poate infiinta o societate non profit apoi sa faca cumva sa ceara la oameni sa platasca taxa de 2 % in contul acelei societati apoi sa inceapa sa se construiasca cladiri cu camere ca fiecare om al strazii sa doarma la caldura… dar fce cineva asta….? ? ? ?

    Răspunde
  20. Valentin - decembrie 30, 2014 10:35 pm

    Suntem asa de…orbi!

    Răspunde
  21. dan - ianuarie 17, 2015 3:56 am

    Domnul sa te binecuvanteze frate catalin! Am avut multe de invatat din experienta ta…

    Răspunde
  22. Adrian - ianuarie 17, 2015 2:52 pm

    Mă bucur sa vad cum lumea isi dedica viata ptr cunoaștere…eu personal am o experiență de doi ani de zile pe străzi….am renunțat la multe ptr a avea aceasta cunoaștere…in tot acest timp am apreciat chiar si o felie de pâine găsită pe jos sau un pahar de apa caldă ptr a ma încălzi iarna…adevărul este că oricat am luptat in acesti doi ani traiti pe stradă am ajuns sa fiu un învingător…nu înnebunești pe stradă societatea umana te vede nebun ptr că tu devii un om realist…banii,masinile,hainele etc sunt doar iluzii in viața omului…iluzii care transformă umanitatea ceva neplăcut,in minciuni…eu am renuntat la familie,la casă si la job ptr a ma integra cat mai bine in această lume pe care toti o ignoră atunci când o vad…va spun sincer oameni buni…sistemul a transformat umanitatea in sălbatici…umanitatea nu mai are valori adevărate.nu mai are credință,nu mai are nimic sunt precum niste “păpuși”care concurează intre ele ….multi de pe strada nu mai au sanse să facă ceva in viata lor ptr ca societatea umană nu le permite acest privilegiu,multi din oamenii străzii au o inteligență superioară celor ce ne conduc in fiecare zi(aici ma refer la cei din sistem)multi oameni de pe stradă au vise si sperante si ceea ce nu au cei cei ignora,au inima ,suflet si valori adevărate,cei de pe strada stiu sa prețuiască apa,pâinea si amicii…nu sunt prefăcuți,nu te înșeală si nu rad de problemele tale atunci când vorbesti cu ei…nu vreau sa jignesc pe nimeni dar eu respect mai mult un om de pe strada acum…singură problemă avută dupa aceasta experiență este că am devenit un om ce nu este acceptat de nimeni….cu toate că am din nou o casă de data aceasta mult mai modestă si am ales sa îmi fac o viață mai retrasă dar de fiecare data când ajung la această barieră oameni si sistem sau oameni si oameni devin foarte realist si nimeni nu accepta realitatea in ziua de azi…toti trăiesc in minciună și-n falsitate…inveti multe in această lume este adevărat…cred ca este precum o scoală ptr mine asa cum a fost si ptr dumneavoastră cele patru zile si sper sa deschidă mai multă lume ochii si sa vada adevăratele valori in viață nu numai acest consumism sălbatic si această concurență sălbatică de-a fi mai superiori fata de altii ..se poate face mai multe ptr lumea de pe stradă…se poate oferi un covrig chiar dacă aveti bani in buzunarul dumneavoastră ptr doi covrigi unul oferiți-l unui om de pe stradă sa vedeti ce simtiti in acel moment…si dacă va simtiti rau sa mă înjurați…nu vreau sa dau numele meu real aici si nici mail-ul meu dar voi intra zilnic aici sa vad daca cineva a facut acest gest si daca ma înjură…Dzeu să vă ajute pe toți si să fiti mai buni ptr că Dzeu este bun cu voi când vă oferă o farfurie de mâncare

    Răspunde
  23. Anonymous - ianuarie 17, 2015 3:12 pm

    Ptr cei ce doresc o schimbare eu am un proiect ptr a deschide o asociatie ptr această lume ignorată de multi….dacă vreti sa facem o asociație si sa ne unim ptr a aduce un zâmbet pe fața acestor oameni vă rog să îmi scrieți pe adresa de email copak.pom@gmail.com …in acest fel uniti si cu voința noastră reusim sa facem o schimbare si sa ajutam aceste persoane atât pe plan național cat si internațional…
    Pace&Love

    Răspunde
  24. Luisa Rochian - ianuarie 20, 2015 11:59 am

    Buna, m-ar interesa sa intram in legatura. In urma experientei tale ne-ar interesa detalii pentru proiectul nostru Caravana SO SI SE SA, proiect care are ca scop identificarea oamenilor strazii si intrajutorarea lor.

    luisa@sosisesa.ro

    Răspunde
  25. Vlad - ianuarie 21, 2015 12:19 am

    Extraordinar! Acum aproximativ o luna, am intalnit un “baiat al strazii” in timp ce mergeam la facultate. Fumam o tigara, restul le lasasem acasa sa nu imi ceara altii…In timp ce ma indreptam spre institutie, s-a apropiat Alex (baitul strazii) de mine si mi-a cerut o tigara. “Nu mai am, e ultima”, i-am raspuns. De mentionat este faptul ca il mai vazusem de vreo cateva ori, dar am trecut nepasator pe langa el..il vedeam mereu cum se dadea intr-un leagan..singur..de fiecare data in jurul orei 14:00. M-am simtit atat de vinovat pentru faptul ca nu am avut sa ii ofer ce imi ceruse, stiind ca am mintit, vazandu-i reactia…a plecat capul, dupa care m-a privit in ochi , mi-a zambind si a spus “bine”, ca si cum ar fi stiut ca vreau sa il evit. Dupa cum am spus…m-am simtit vinovat, mai ales ca il mai vazusem si nu am vrut sa il ajut, iar de data aceasta nu am putut. Urmatoarea zi l-am cautat cu privirea in parculet (unul pentru copii, situat intre blocuri), dar nu l-am mai gasit. Voiam sa ii ofer o tigara. Dupa cateva zile, l-am intalnit pe aleea care ducea inspre blocul meu. Tinea in mana o cafea. Am trecut pe langa el, aproximativ 2 pasi, dupa care m-am oprit. Am vrut sa trec iarasi nepasator pe langa el, dar de data asta nu am mai putut…nu am mai vrut. M-am intors dupa el si l-am intrebat “Ai cafea acolo?”. “Da” , mi-a raspuns el. Am scos din buzunar un pachet de tigari si i-am oferit doua tigari. ” Merge mai bine cu astea, i-am spus”. “Daca te oferi, multumesc”, a replicat el. Dupa care a urmat o intrebare, aparent banala “Ce faci?”. In mintea mea zburau mii de ganduri.. “Parca te-am mai vazut pe aici”, a continuat el. I-am raspuns.. “da, mi-ai cerut o tigara acum cateva zile si nu am avut sa iti dau..nu am vrut sa cred ca te-am mintit, dar chiar nu mai aveam nici eu”, am incercat sa ma scuz eu. Acelasi zambet m-a intampinat din nou: “Nu-i nimic”. Apoi, fara sa ma mai gandesc la treburile pe care le aveam de rezolvat, am mers in pas cu el spre o banca, ne-am asezat, ne-am aprins cate o tigara si am vorbit timp de 4 ore in continuu. Mi-a povestit prin tot ce trecuse el…era de aceeasi varsta cu min, avea 20 de ani. Stia despre Dumnezeu si imi vorbea din ce cunostea, dar o replica o repeta de cate ori avea ocazia “Dumnezeu vede”. Avea un vocabular bogat, mi-a marturisit ca citea tot ce ii cadea in mana. Cand i-am spus ca sunt student la jurnalism, s-a bucurat si mi-a spus ca si-ar fi dorit si el….dar ca “tu ai o viata mai buna ca a mea”. Ma dezarmase total….ma simteam legat… Mi-a povestit despre anturajele pe care le avusese si cum a preferat sa isi piarda orice cunostinta din “lumea strazii” in defavoarea solitudinii. S-a rupt de tot ce insemna “oameni rai”, pentru ca stia ca “Dumnezeu vede”. am discutat despre filme, despre carti, nu imi venea sa cred..eram socat…Nu mai puteam sta nepasator. Am fugit acasa si i-am adus intr-o plasuta kilogramul de mandarine pe care mi-l cumparasem de “Mos Nicolae” , ciocolata, o caciula pe care nu o folosisem niciodata, dar o aveam “ca sa am” si o cutie de paracetamol si una de vitamina C. Am mai stat de vorba, este mult de povestit. Dar a plecat spunandu-mi asta : “Sa nu iesi pe strada noaptea ca sunt oameni rai, ai grija”. M-a emotionat pana la lacrimi. Seara, cand am intrat in casa, mi-am aprins o tigara si am stat. Totul se oprise in jurul meu…voiam sa fac atatea pentru el. Nu l-am mai vazut de ceva vreme…imi spusese ca se va muta intr-un adapost pe timp de iarna departe de unde stau eu, dar mi-a cerut numarul de telefon, pe care i l-am pus in punga, alaturi de celelalte lucruri. Inca astept sa ma sune. Cat am stat de vorba mi-a mai spus ca vrea sa lucreze, ca a mai lucrat pe la alti oameni, vrea sa isi stranga bani si sa inceapa o viata. Mai primeste ajutor si de la alte doua femei din zona mea. Mi-a spus ca imi va cumpara un pachet de tigari…. Nu trece o zi fara sa ma gandesc la el si sper din tot sufletul ca “Dumnezeu vede”..stiu asta, dar vreau sa il vada pe el, si apio pe mine. Eu deja am prea multe, si am multe pe care el nu le are si pe care nici macar nu le-am cerut: o familie, in primul rand. Vreau sa il vad din nou si sa stam pe banca si sa vorbim iarasi despre carti. Oameni, deschideti-va ochii la cei din jurul vostru. De multe ori, oameni ca Alex sunt mai buni de n ori decat am putea noi vreodata sa fim. Imi e rusine sa o spun, dar daca nu traiam aceasta experienta, nu as fi crezut. Eu, cu rusine ma numesc “pocait”. Pacatele mele sunt multe, viciile mele la fel…in mine se da un razboi constant, dar un lucru nu voi uita niciodata, nu voi nega niciodata si refuz sa o fac vreodata. Dumnezeu exista, dar cel mai important, “Dumnezeu vede” !

    Răspunde
    • Eunice - ianuarie 26, 2015 2:44 pm

      Dumnezeu sa te binecuvanteze,Vlad! Ma voi ruga pentru Alex si pentru tine.E harul lui Dumnezeu ca ai putut sa il intalnesti pe Alex si sa realizezi cat de binecuvantat esti….inseamna ca Domnul te iubeste si lupta pentru sufletul tau si cred ca El iti va da biruinta in lupta.Fii binecuvantat!

      Răspunde
    • i s - ianuarie 19, 2016 8:27 pm

      Keep going!

      Răspunde
  26. Vlad - ianuarie 21, 2015 12:32 am

    P.S. Era atat de curat si constient de ce purta, incat nu imi venea sa cred. “Uite, mi-am taiat unghiile, pantalonii sunt cu 5 numere mai mari, dar ii fac eu sa imi vina. Ma vede lumea in tramvai, imi e rusine, nu pot sa stau murdar.” Nu pot sa scriu mai multe..nu pot sa transcriu in cuvinte sentimentele din interiorul meu in timp ce tastez, in timp ce imi amintesc aceasta experienta ce m-a schimbat. Au fost putine personalitati care m-au impresionat vreodata, dar Alex este un erou pentru mine si se va afla mereu in frunte listei de personalitati care mi-au modificat perceptia asupra vietii.

    Răspunde
  27. Dana - ianuarie 30, 2015 11:15 am

    Am ras si-am plâns citind povestea ta. Sunt convinsă ca Dumnezeu te-a inspirat sa faci acest experiment, pentru a mai deschide mințile si inimile oamenilor. La final am plâns si mai mult amintindu-mi de o întâmplare petrecuta in primăvara anului 2007. Mergeam grabita către fostul spital nr. 9, din București, dinspre Big Berceni, de-a lungul Șoselei Berceni. Pe partea opusa spitalului, pe la prima stație, între blocuri era un chioșc, unde se vindeau de toate. In fata si in preajma lui erau mulți oameni, si tineri, in grupuri, si de vârsta a doua. Între ei era un om al străzii foarte murdar si zdrențăros care tipa plângând ca vrea o Țigara. Mi-era mila de el si am avut la dispoziție doar câteva secunde sa iau o decizie care-l privea pe el, si am luat-o pe cea mai proasta. Am trecut in viteza printre oameni si am hotărât ca la întoarcere de la spital sa-i dau bani pentru cel mai scump pachet de țigări. Imediat mi-am dat seama ca am greșit si ca trebuia sa-l ajut atunci, si nu sa aman pentru mai târziu. Deja trecusem de el si… Mi-a fost Rușine sa ma întorc. In orgoliul meu prostesc, mi-a pasat de ceea ce ar fi zis toți acei oameni cu inimile împietrite, si nu de bietul om, care era in sevraj. Când am părăsit spitalul, fără sa-mi propun, am intrat in piața Berceni si după ce mi-am umplut brațele de cumpăraturi, îndreptându-ma către mijloacele de transport de la Șoseaua Olteniței, mi-am amintit de el. Era foarte greu pentru mine sa străbat tot drumul înapoi cu cumpăraturi, pe jos, dar ar fi trebuit s-o fac, chiar dacă n-aveam garanția ca il mai găsesc in același loc. M-as fi simțit un pic, doar un pic mai bine.
    Nici in ziua de azi n-am reușit sa ma iert pentru modul cum am gândit si acționat in acea situație. Eram singura persoana dispusă sa-l ajute, si n-am făcut-o. N-am nicio scuza!
    SA NU FACEȚI NICIODATĂ CA MINE! Oricât m-as strădui, nu reușesc sa ma iert. Nici spovedania nu m-a ajutat.
    Poate Dumnezeu m-a iertat, dar eu NU, si nu cred ca am s-o fac vreodată.
    Dumnezeu sa te binecuvânteze, oriunde te-ai afla, si din partea mea, de-a pururea!

    Răspunde
    • i s - ianuarie 19, 2016 8:31 pm

      Frumos!

      Răspunde
    • cristina - ianuarie 27, 2016 5:49 pm

      nu stiu daca e cazul sa te simti vinovat ca nu ai ajutat pe cineva sa isi hraneasca dependenta.
      Daca ar fi fost acolo un om care striga ca vrea alcool sau droguri (ca e in sevraj) nici nu ti-ar fi trecut prin cap ca a nu il ajuta cu droguri si alcool e ”o vina”, pentru ca stii ca acele lucruri sunt rele, stii ca aduc moarte.
      Ei bine, si fumatul ucide. Ne-o zice stiinta de mult. Scrie pe fiecare pachet: ”Tigarile ucid”. Si dau dependenta.”.. dar noi nu o luam in serios, pentru ca nu am vazut miile de persoane ce mor anual la noi in tara, in chinuri groaznice, din cauza fumatului. pentru noi sunt doar cifre.
      eu cred ca nu e cazul sa ”ajutam” oamenii cu astfel de substante, oricat striga dupa ele. Ajutorul, daca vrei sa il dai, in acest caz e tocmai opusul, sa ajuti omul sa scape de dependente, sa treaca prin sevraj fara sa se apuce iar.

      Răspunde
  28. ionut .....13-02-2015.....ora 02-27am - februarie 13, 2015 12:32 am

    DORESC CA HARUL SI PACEA DOMNULUI ISUS HRISTOS SA-TE BINECUVINTEZE FRATIORUL MEU SCUMP AN DOMNUL ISUS PENTRU TOT CEA CE TEAI LASAT CALAUZIT DE DUHUL SFANT SA FACI , PRIN LUCRUL ACESTA D-ZEU AVRUT SA DEA O LECTIE , NU NUMAI TIIE SI MULTORA FRATII CARE TRATEAZA LUCRUL ACESTA CU INDIFERENTA.

    Răspunde
  29. cristi - februarie 14, 2015 12:23 am

    Si eu am mai stat de vorba cu asemenia oameni si nu ma vedeam cu nimic mai bun ca ei . totdeauna cand ii vad ma gandesc ca maine pot ajunge si eu ca ei ( povestea unui asemenea om, pt. ca a girat a ramas peste noapte omul strazi)…

    Răspunde
  30. natalia - martie 6, 2015 9:04 am

    cam lung, dar interesant. problema este ca acesti oameni raman in proportie de 99.99% in aceeasi stare indiferent cat de mult le vorbesti, ii speli, la dai alte haine sau le pui in mana un Nou Testament.
    pot sa iti dau dau dreptate doar in aspectul ca Dumnezeu se bucura totusi ori de cate ori ajutam pe acesti saraci. in acest fel cei mai castigati suntem (din pacate sau din fericire- depinde ) tot noi: intelegem lumea altfel, intelegem pe Dumnezeu altfel, si prin exercitiu, devenim mai buni.

    Răspunde
    • i s - ianuarie 19, 2016 8:37 pm

      Tie cat timp iti ia ca sa iti schimbi un obicei? Dar pana ce il constientizezi? Dar pana sa iei hotararea? Daca obiceiul respectiv te tine in viata? Si daca in sufletul lor vor dar nu mai pot? Sau vor si nu o fac pentru ca stiu ca interesul pentru el este doar trecator…

      Răspunde
  31. Marcel - aprilie 17, 2015 11:19 pm

    Cu siguranță îi voi privi altfel pe oamenii străzii după ce am citit experiența ta.

    Răspunde
  32. anamaria - decembrie 13, 2015 10:11 am

    Doamne ,ce poveste fantastica,fara cuvinte m-a lasat! m-a emotionat pana la lacrimi.citesc povestea scrisa timp in care pe un program orthodox online ascultam predica duminicala in care preotul spunea despre oamenii marginalizati ai societatii ,despre cum fiecare dintre noi facem parte din societate si suntem la fel de vinovati ptr marginalizare prin nepasare,prin privirea inferioara pe care o aratam! si uite asa ma simt si eu,vinovata ca treceam pe langa cel al strazii sau nu-I dadeam bani ptr ca nahhh ma gandeam ca isi cumpara bautura,da cine sunt eu sa judec ce va sa faca cu banii dupa darea lor!!!
    Sunt miscata profund de poveste,uite asa ne schimbam mental si sufleteste prin povestile traite de unii ca si experienta si putem sa facem ceva,sa privim acei oameni cu un pas in fata noastra,deoarece acei oameni cunosc scara de jos a scoietatii ,stiu sa supravietuiasca ,insa cei care au tot confortul NUUU!!!!sunt convinsa…iti multumesc om bun ptr ceea ce ne-ai relatat si care ne ajuta a schimba ochiul vietii!

    Răspunde
  33. Sorina - decembrie 13, 2015 2:01 pm

    Am plans…da,am plans citind.Emotionant,real,cutremurator.Cu siguranta voi fi mai atenta de acum incolo la privirile si nevoiele oamenilor strazii.Iar asta e realizarea celor scrise de tine.

    Răspunde
  34. Cristian - decembrie 15, 2015 10:39 pm

    Foarte emotionant ! Felicitari pt ce ai facut. Toti ar trebui sa privim altfel oamenii..dar din pacate majoritatea nu o facem. Ma bucur ca am citit acest articol. Doamne Ajuta! Numai bine !

    Răspunde
  35. Samir Calin - ianuarie 3, 2016 3:37 pm

    Am citit cu lacrimi,lacrimi in care mi-am recunoscut privirile care se fereau de ” aia”.
    Acum imi aduc aminte de bratarile pe care erau scrise ” WWJD” si ma intreb si eu acum
    Ce ar face Isus?????
    Multumim Catalin ca te-ai lasat folosit de Duhul Domnului.

    Răspunde
  36. valentin - ianuarie 4, 2016 6:49 pm

    Este deosebita experienta prin care ati mers ca sa intelegeti mai bine acesti oameni. si eu am fost un acest om al strazii si nu am gasit aceasta bunatate la multi oameni. Din aceasta cauza am vrut sa ma sinucid dar ca si Pavel , pe drumul mortii mele m-a gasit Domnul si am o viata noua. Sunt pe deplin recunoscator lui Dumnezeu. Acum cand trec pe langa acesti fosti colegi de suferinta nu sunt nepasator. Ma rog lui Dumnezeu sa fie cat mai multi oameni care sa inteleaga pe cei care sunt pe strazi. Va multumesc mult pentru ca ne-ati impartasit aceste experiente .

    Răspunde
  37. Daniel - ianuarie 4, 2016 11:31 pm

    Foarte emotionant!citeam cu lacrimi experimentul tau. Am vrut sa ma las de citit dar am continuat pana la capat! Ma atins foarte mult. Dumnezeu sa te binecuvinteze catalin!

    Răspunde
  38. Mircea - ianuarie 5, 2016 2:00 pm

    …Cataline apreciez foarte mult ceeaceai facut;si Dumnezeu sa-ti rasplateasca pt.aceasta experienta minunata…

    Răspunde
  39. ile cristian - ianuarie 5, 2016 5:40 pm

    Daca o lasa-i mai usor cu Noul Testament
    era fain
    In rest doar respect

    Răspunde
  40. Evelina - ianuarie 6, 2016 10:45 pm

    Domnul sa te binecuvinteze in lucrare ta,,, am citit ku lakrimi intselegînd anumite lukruri,,, ma atins mult istoriuara,,,

    Răspunde
  41. Anna - ianuarie 9, 2016 5:25 pm

    Fii binecuvântat, prin ceea ce faci tu, schimbi și gândirea altora, ești deosebit, Domnul să fie cu tine mereu!

    Răspunde
  42. jacob matasaru - ianuarie 15, 2016 10:06 pm

    nu am cuvinte ,,. doar plang,,,,,,,

    Răspunde
  43. Angela - ianuarie 18, 2016 9:31 pm

    Multumesc …ca mi-ai deschis ochii. Mi-e rusine ca de multe ori i-am evitat pe cei de pe strada …si am fost selectiva in a da un pachețel . …sacrificiul tau a meritat…’.multumesc inca o data.

    Răspunde
  44. Csilli - ianuarie 19, 2016 6:32 pm

    De catva timp am un amic de vreo 13 anisori ,pe care il mai ajut cu mancare cand pot. E un sentiment deosebit ,dar am fost surprinsa de cateva ori sa imi dea si el ceva pt fiica mea . Am incercat sa il fac sa mearga la scoala ,dar nu vrea . Prefera sa cerseasca. Eu cred ca ii putem ajuta mai mult cu atentia noastra si mancare, lucrusoare de folos pe strada,decat bani. Bani nu le dau de cand am vazut filmul ” milionarul cersetor”. Ideea mea e ca Dumnezeu e in noi toti ,si Dumnezeu e iubire pura. Nu trebuie sa fii adeptul unei religii, ci doar sa iubesti tot si toate , sa incerci sa vezi in fiecare fiinta scanteia divina, si atunci implicit vrei sa faci bine.

    Răspunde
  45. Ioanca - ianuarie 23, 2016 3:01 pm

    E demn de apreciat acest voluntariat, dar totuși ai trișat în câteva rânduri, durerea lor nu e ușor de înțeles.

    Răspunde
  46. Pingback: Lumina din lumina | azieozi

  47. Anonim - noiembrie 9, 2017 12:42 am

    Da..!
    Ai trait clipe.Eu sunt de 7 luni si chiar acum in plina iarna ptr ca am cazut in depresie dupa decesul mamei din acest an 2017.
    Recunosc ca m a lasat la un orfelinat insa am iertat o tot datorita indurarii lui Dumnezeu fata de mine si ptr ca am invatat ca trebuie sa traiesc prin roade ale Duhului.
    Totusi,atunci cand am intros spatele lui Dumnezeu,am invatat ca trebuie sa suport si concesintele pacatelor si ca nu ma pot juca cu El sau folosi de numele Lui in incercarea de a impresiona sau castiga un sandwich,lucruri pe care le am facut cand am fost on al strazii in 7 tari diferite. La Dumnezeu nu m am intors asa cum am facut o printr o rugaciune sincera la orfelinat ci,am inceput sa invinovatesc statul roman,nedreptatea lui Dumnezeu si chiar cartind impotriva Lui.
    Totusi in sutele momente cand cadeam infrant pe iarba verde (pretinzand ca sunt turust) ma gandeam la clipele cand am muncit si aveam chiria mea (referindu ma in Anglia).
    Am vazut romani care asa cum spuneai,ma fixau in priviri strambe dar si lideri a unor biserici ce ma intrebau:”Ce faci aici?” ptr ca nu erau multumiti de hainele mele groase (frigul il simt in oase) ,ei fiind foarte lejeri si curati!
    Nu pot continua sa scriu.
    Aveti grija de voi

    Răspunde
  48. Pingback: Uneori lui Dumnezeu Îi este foame – Pe urmele Lui

Adauga comentariu